Terapia de substituție hormonală (TSH)

Terapia de substituție hormonală (TSH)

Terapia de substituție hormonală reprezintă administrarea de hormoni, în special estrogen și, în anumite situații, progesteron, pentru a compensa scăderea nivelului hormonal care apare în perioada de perimenopauză și menopauză.

Scopul acestei terapii este ameliorarea simptomelor asociate deficitului estrogenic și îmbunătățirea calității vieții pacientelor.

 

Beneficii principale:

  • reducerea bufeurilor și a transpirațiilor nocturne;
  • îmbunătățirea calității somnului;
  • ameliorarea uscăciunii vaginale și a disconfortului genital;
  • efect protector asupra densității osoase;
  • îmbunătățirea stării generale de bine.

 

Modalități de administrare:

Terapia poate fi administrată în diferite forme, în funcție de indicația medicală:

  • comprimate orale;
  • plasturi transdermici;
  • geluri sau creme;
  • preparate vaginale (ovule sau creme).

 

Indicații:

Terapia de substituție hormonală poate fi recomandată femeilor cu simptome moderate sau severe de menopauză, în insuficiența ovariană primară (menopauza înainte de 40 ani)/menopauză precoce (menopauza intre 40 și 45 ani)  sau pentru prevenirea osteoporozei la pacientele cu risc crescut.

 

Contraindicații:

Există situații în care această terapie nu este recomandată, cum ar fi:

  • antecedente de cancer mamar sau endometrial;
  • tromboză sau boli tromboembolice (preparatele cu administrare orală);
  • boli hepatice severe;
  • sângerări vaginale neinvestigate.

Important: inițierea terapiei se face doar după evaluare medicală completă și individualizarea tratamentului, deoarece raportul risc–beneficiu diferă pentru fiecare pacientă.