Litiaza urinară obstructivă: factori de risc, diagnostic și tratament

Litiaza urinară

Litiaza urinară obstructivă, manifestată clinic prin colica renală, este o afecțiune frecvent întâlnită în serviciile de primiri urgențe. Aceasta apare atunci când calculii urinari migrează și determină obstrucția tractului urinar, generând dureri intense și complicații posibile precum infecțiile urinare sau insuficiența renală acută.

Factorii de risc ai litiazei urinare

Factorii care contribuie la formarea calculilor renali sunt multipli și includ atât predispoziții genetice, cât și factori legați de stilul de viață.

  1. Factori generali:
    • Hidratare insuficientă, favorizând concentrația crescută a urinei și precipitarea sărurilor minerale;
    • Debut precoce al litiazei, cu risc crescut de recurență;
    • Istoric familial de litiază urinară;
    • Litiaza asociată infecțiilor urinare recurente;
    • Rinichi unic chirurgical sau funcțional, care limitează mecanismele naturale de eliminare a calculilor.
  2. Afecțiuni asociate cu un risc crescut de litiază:
    • Hiperparatiroidismul și tulburările metabolice ce favorizează hipercalcemia și hiperoxaluria;
    • Sindromul metabolic, asociat cu modificări ale pH-ului urinar;
    • Rinichiul polichistic și alte boli ereditare;
    • Patologii gastrointestinale (boala Crohn, bypass gastric), ce favorizează absorbția excesivă a oxalatului;
    • Sarcoidoza și anumite boli oncologice care modifică metabolismul mineralelor;
    • Status post-AVC, vezica neurologică, leziuni medulare ce predispun la stază urinară și calculi infectați.
  3. Factori genetici:
    • Predispoziție familială către hipercalciurie sau hiperoxalurie primară;
    • Deficiențe enzimatice ce favorizează formarea calculilor.
  4. Factori legați de alimentație și consum de medicamente:
    • Dieta bogată în proteine animale, sodiu și oxalați;
    • Aport excesiv de vitamina C sau D;
    • Consumul cronic de diuretice, antiacide pe bază de calciu sau medicamente ce cresc riscul de cristalizare urinară.
  5. Modificări anatomice ce favorizează litiaza urinară:
    • Malformații congenitale precum hidronefroza (sindrom de joncțiune pielo-ureterală), hidrocalicoza, refluxul vezico-ureteral;
    • Anomalii structurale precum stricturile ureterale, ureterocelul sau rinichiul în potcoavă.
  6. Factori de mediu și profesionali:
    • Expunerea prelungită la temperaturi ridicate, care favorizează deshidratarea;
    • Munca fizică intensă fără hidratare adecvată;
    • Sedentarismul și imobilizarea prelungită, care afectează metabolismul fosfo-calcic.

 

Diagnosticul litiazei urinare

Diagnosticarea litiazei urinare se bazează pe anamneză, examinare clinică și investigații imagistice.

  • Ecografia aparatului urinar – este prima investigație indicată, având un rol important atât în depistarea calculilor, cât și în evaluarea impactului asupra rinichilor;
  • Tomografia computerizată (CT nativ/Uro-CT) – oferă informații detaliate despre dimensiunea, localizarea și compoziția calculilor;
  • Radiografia renală directă (RRD) și urografia intravenoasă (UIV) – utilizate pentru analiza funcționalității renale și detectarea obstrucțiilor;
  • Uro-RMN – alternativă pentru pacienții cu contraindicație la substanțele de contrast iodate;
  • Ureteropielografia retrogradă – metodă invazivă utilizată în cazurile complexe, pentru evaluarea stricturilor sau anomaliilor tractului urinar.

 

Tratamentul litiazei urinare

Tratamentul litiazei urinare depinde de dimensiunea, localizarea și complicațiile asociate calculilor.

  1. Tratament conservator (non-chirurgical)
  • Se aplică pacienților cu calculi de dimensiuni mici (sub 5 mm), cu șanse mari de eliminare spontană;
  • Hidratarea intensă și administrarea de medicamente antispastice și analgezice pentru ameliorarea colicii renale;
  • Alcalinizarea urinei în cazul calculilor de acid uric.
  1. Tratament minim invaziv
  • Litotripsia extracorporeală cu unde de șoc (ESWL) – indicată pentru calculi sub 2 cm, fără obstrucție severă;
  • Ureteroscopie flexibilă cu litotripsie laser in situ – utilizată pentru calculii ureterali sau renali mici;
  • Nefrolitotomia percutanată (NLP) – tehnică minim invazivă folosită pentru calculii mari (>2 cm), cu acces direct la rinichi printr-o puncție percutanată.
  1. Tratament chirurgical clasic
  • Pielolitotomia sau ureterolitotomia deschisă/laparoscopică – rezervată cazurilor complexe, cu calculi voluminoși sau anatomie renală dificilă.

 

Profilaxia recurențelor litiazice

Prevenirea recurenței litiazei urinare este esențială și presupune:

  • Consumul a minimum 2-3 litri de lichide zilnic pentru a preveni formarea de noi calculi;
  • Reducerea consumului de sare și proteine animale;
  • Ajustarea dietei în funcție de tipul calculilor (evitarea oxalaților, aport crescut de citrați);
  • Monitorizarea periodică prin analize de sânge și urină;
  • Tratament specific în cazul tulburărilor metabolice (hiperparatiroidism, hipocitraturie).

 

Concluzie

Litiaza urinară obstructivă este o patologie frecventă, cu impact semnificativ asupra calității vieții pacienților. Diagnosticarea precoce, tratamentul adecvat și măsurile de prevenție sunt esențiale pentru reducerea riscului de complicații și recidive. Consultul urologic și monitorizarea periodică sunt recomandate pacienților cu istoric de litiază urinară pentru o gestionare optimă a acestei afecțiuni.